Ucraina vine cu acuzații acide la adresa NATO: ”Nu face efectiv nimic”

de: Vasile Mirabela
25 05. 2022

Volodimir Zelenski vine cu acuzații grave. Președintele ucrainean acuză NATO de pasivitate în contextul războiului Rusiei în Ucraina, lăudând în schimb mobilizarea Uniunii Europene.

Președintele ucrainean lovește în NATO. Ce spune Volodimir Zelenski

„Noi percepem NATO ca fiind o alianţă, ca o instituţie care stă de-o parte şi care nu face efectiv nimic”, a declarat guvernantul de Externe, de la Kiev, Dmitro Kuleba, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Kuleba a susținut că, înaintea lansării invaziei rușilor, Ucraina considera NATO ca fiind o „putere”, iar Uniunea Europeană drept o organizaţie care „exprima preocupări”.

„Dar războiul a adus căderea măştilor. Observăm decizii revoluţionare luate de Uniunea Europeană, decizii la care nu ne aşteptam”, a adăugat ministrul ucrainean, spunând că Ucraina are ca prioritate acum aderarea la Uniunea Europeană, deşi în Constituţia ucraineană sunt menţionate aspiraţiile „euro-atlantice”

O întâlnire asupra reconstrucţiei Ucrainei va avea loc în perioada 4-5 iulie în Elveţia cu scopul de a mobiliza fonduri pentru ţara afectată de distrugeri masive de la războiul început de Rusia.

‘Conferinţa privind recuperarea Ucrainei va fi dedicată procesului de reconstrucţie’, a spus președintele în cadrul discursului pe l-a ținut unde au fost invitaţi prin videoconferinţă premierul ucrainean, Denis Şmîhal, şi ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. Aceasta ar fi trebuit să fie la faţa locului, dar prezența lor a fost întârziată din cauza problemelor de transport.

Pe de altă parte, Olaf Scholz e de părere că nimeni nu poate fi sigur că Moscova nu va ataca alte ţări, având în vedere că a încălcat dreptul internaţional în Ucraina.

„Nimeni nu poate presupune că preşedintele şi guvernul rus nu vor încălca şi în alte ocazii dreptul internaţional prin violenţă”, a declarat Scholz.

Mai mult decât atât, cancelarul german e de părere că politica preşedintelui rus Vladimir Putin este imperialistă şi că acesta consideră ţările vecine ca fiind curtea din spate a Rusiei.

„Vrea să îşi extindă teritoriul şi să împingă graniţele cu violenţă. El încearcă cu disperare să restabilească vechea semnificaţie a Rusiei într-o lume care s-a schimbat”, a precizat șeful guvernului de la Berlin.

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua 91. Situația din Lugansk se agravează cu fiecare oră. Rușii vor să spulbere Severodoneţk, orașul strategic din nord-vestul regiunii